haios.ro

Hranesc papagalul cu ajutorul computerului

știri Tehnologie

Autor: Mihaela Barbu

Știre din data: Miercuri, 16 Mai 2007

Sursa: Libertatea Online

Hranesc papagalul cu ajutorul
computeruluiSistemul de ingrijire a animalului cand nu esti acasa, masina care 'nu primeste' soferul beat, detectorul de substante explozibile, aplicatii pentru transportul in comun. 150 de elevi din 20 de tari au dat navala in holul Facultatii de Drept din Capitala cu inventii care de care mai inedite. Romanii sunt cap de afis la 'Infomatrix 2007', a cincea editie a concursului international de proiecte IT realizate de elevi si studenti.

Dupa ce s-au lasat ademeniti de provocarile tehnologiei viitorului si au mesterit luni intregi la sisteme f**uriste, ei asteapta, cu sufletul la gura, premierea care va avea loc in cursul zilei de astazi.

Sistem pentru ingrijirea virtuala a animalelor

Inventia este realizata de Cosmin Dinu si Daniel Rizea, elevi in clasa a XII-a la Colegiul National Mihai Viteazul din Capitala. 'M-am gandit sa fac ceva care sa ma ajute sa am grija de papagalul meu, Mitica, atunci cand nu sunt acasa. Am muncit trei luni la proiect, iar partea de soft am terminat-o acum trei seri', spune Cosmin, 'creierul' inventiei. Dispozitivul este eficient pentru cei care lipsesc de acasa mai mult timp si nu au unde sa-si lase pasarile de colivie. Aparatul este conectat la colivie si la un computer legat la Internet. Are ca accesoriu un webcam, prin care se poate vedea fiecare miscare a papagalului. Aparatul furnizeaza animalului mancare si apa, pe tot parcursul lipsei stapanului. Acesta il poate supraveghea de pe orice calculator, oriunde s-ar afla in lume.

Mecanism de alerta in caz de seism

Este un proiect realizat de Adrian Ghita, Cristina Bat si Tiberiu Vrabie, studenti in anul I la Facultatea de Matematica si Informatica - Universitatea de Vest Timisoara. Inovatia este realizata din materiale reciclabile si foarte ieftine. O bila de rulment, o agrafa de birou si un computer sunt suficiente pentru a alerta un oras intreg cu 30 de secunde inainte de declansarea cutremurului, sustin inventatorii. Acest sistem devine, astfel, cel mai ieftin dispozitiv de alerta in caz de seism, pretul fiind cel care il diferentiaza de sistemele existente. '?n Romania, in prezent, exista un dispozitiv care alerteaza numai anumite institutii sau persoane, iar cei interesati il pot cumpara cu sute de euro', a declarat Adrian Ghita.

Detector de bombe

Si tinerii din alte tari prezinta in cadrul expozitiei inventii utile. Amanah Ramadiah (16 ani) din Indonezia a venit cu un dispozitiv care poate detecta bombele aflate intr-o cladire pornind de la semnalarea unor substante toxice specifice continutului bombelor. In momentul detectarii, culoarea ledurilor aflate pe dispozitiv se schimba, semnalizand pericolul. 'Sper ca proiectul meu sa fie folosit cu succes in lupta impotriva teroristilor si sa salveze multe vieti', a declarat Amanah.

Tot din Indonezia sunt si Rinaldi si Shiddiq (16 ani), care au realizat un detector de alcoolemie. Daca soferul se urca baut la volan, masina detecteaza nivelul ridicat de alcool si autoturismul nu va putea fi pornit, datorita aplicatiei incluse in computerul de bord. Dispozitivul foloseste un mic motor, un senzor si un led drept semnalizator.

Sursa: Libertatea Online / Miercuri, 16 Mai 2007