haios.ro

Va sari cu parapanta de pe Kilimanjaro

Stiri Life-Style

Autor: Maria Berindei

Stire din data: Marti, 6 Feb 2007

Sursa: Averea

Va sari cu parapanta de pe KilimanjaroEste ofiter de armata, parasutist, scafandru, pilot instructor de parapanta si colectionar de motociclete. Daniel Pisica si-a propus sa plece in Kilimanjaro si sa sara cu parapanta de pe Acoperisul Africii, de la aproape 6.000 de metri inaltime. Cu un nume predestinat parca sa cada tot timpul in picioare, Daniel isi pune viata in pericol pentru a fi, doar pentru cateva minute, cel mai inalt om din lume.

Fracturile de glezna, de clavicula, antebrat, degeraturile pentru care a avut nevoie de luni bune pana la vindecare nu i-au potolit setea de adrenalina. Ba din contra, isi propune sa cucereasca cei mai inalti munti din lume si asta nu e tot. Vrea sa incerce imposibilul: sa se arunce cu parapanta de pe muntele Kilimanjaro. De luni intregi se pregateste intens pentru a-si implini visul. Antrenamente zilnice de cardio, instructie la Parangul Mic, excursii prin tara unde doarme in zapada pentru a se "cali", toate au fost necesare pentru a-si pregati organismul. S-a lovit de incercari esuate de a obtine fonduri pentru cheltuielile necesare celor aproape 4 saptamani de care are nevoie pentru a ajunge in locul unde isi doreste: pe Acoperisul Africii, la 5.895 de metri, dar nu s-a dat batut. A reusit sa stranga cei 3.500 de dolari necesari expeditiei. Daniel Pisica spune ca nici un efort nu este prea mare pentru a fi chiar si pentru cateva minute cel mai inalt om din lume.

Fiul sau a zburat cu parapanta la 2 ani

In zilele in care va urca, pas cu pas, prin vant puternic si va respira aerul extrem de rarefiat cu sacii greoi in spinare, Daniel va tine legatura cu sotia sa, Elvira, doar printr-un telefon special. Daniel traieste pentru adrenalina, iar fiul sau, Dan David, il urmeaza indeaproape: la doar 2 ani a zburat cu parapanta.

La cimitirul de pe Everest

Expeditia in care pleaca acum nu este prima de acest gen. In 2003 a mai cucerit si Everestul, unde unul dintre prietenii sai a facut un edem cerebral. Aerul greu de respirat l-a doborat. Restul echipajului expira pe rand dintr-o butelie speciala. Pentru a-l salva a fost nevoie sa coboare imediat. Acum spera ca nimic nu-l va opri sa-si implineasca visul.

Sursa: Averea / Marti, 6 Feb 2007