haios.ro

SECRETUL CASNICIEI PERFECTE A LUI ILIESCU

Stiri Politica

Autor: GABRIEL PECHEANU

Stire din data: Marti, 9 Ian 2007

Sursa: Ziarul

SECRETUL CASNICIEI PERFECTE A LUI
ILIESCUPentru Ion Iliescu secretul fericirii casnice consta in prietenia dintre parteneri. Atractia fizica, este de parere fostul sef de stat, dispare dupa ce trec anii tineretii. El s-a cunoscut cu sotia sa, Nina, in timpul liceului. Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, a marturisit, intr-o emisiune difuzata de Realitatea TV, ca, din experienta sa, secretul unei casnicii fericite are la baza prietenia si sinceritatea dintre parteneri. El a povestit ca s-a cunoscut de tanar cu sotia sa cu care a avut si are, in primul rand, o prietenie solida. Dincolo de atractia fizica, "normala pentru anii tineretii", Ion Iliescu se considera un om norocos pentru ca are in sotia sa, Nina, cel mai bun prieten, care i-a stat alaturi in toate perioadele vietii.


ZVONURI

Pe de alta parte, el si-a exprimat amaraciunea ca sotia sa a fost calificata, de-a lungul timpului, "cu rea-intentie", ca fiind de alte origini decat cea romana. "Inainte de a se casatori cu mine in 1951 o chema Elena Serbanescu. Parintii ei au fost muncitori la CFR si erau romani, nu evrei sau rusi, asa cum au spus unii care au afirmat si despre mine ca as fi agent KGB sau omul rusilor", a precizat Iliescu.


S-AU CUNOSCUT IN LICEU

Nina Iliescu este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor. Ei s-au cunoscut in timpul studiilor liceale, Nina fiind eleva la Liceul "Iulia Hasdeu", unde era si componenta a echipei de volei. Intr-un interviu mai vechi Ion Iliescu marturisea ca in multe momente este de ajuns sa se priveasca in ochi cu sotia pentru a se intelege in unele chestiuni.


ZVONURI

Despre Ion Iliescu s-a zvonit ca ar fi fost agent KGB, el urmand, timp de cinci ani, cursurile Institutului Energetic din Moscova in anii 50. Despre Nina, sotia lui, s-a spus ca este comunista evreica, nascuta Nina Bercovici.

Sursa: Ziarul / Marti, 9 Ian 2007